Maria Lucia de Almeida Braga este o femeie de 36 de ani din Brazilia care a fost ţinută închisă într-o încăpere de 3 metri pătraţi timp de 16 ani. Aceasta a rămas gravidă la 20 de ani şi, fiindcă nu era căsătorită, tatăl şi fratele ei au pedepsit-o, potrivit Daily Mail.
Dupa ce a născut, familia Mariei i-a luat copilul şi l-a dat spre adopţie. Mama femeii a declarat că nu a fost de acord cu decizia soţului şi a fiului ei, dar a fost nevoită să se resemneze.
În camera în care a fost ţinută femeia nu exista o toaletă, nu era electricitate, iar singurul geam prin care ar fi putut intra puţină lumină era închis aproape în fiecare zi. Femeia era ţinută goală şi hrănită de două ori pe zi.
Tânăra a fost salvată de oamenii legii, iar fratele ei, João de Almeida Braga, a fost arestat şi va sta după gratii maximum opt ani. Tatăl Mariei nu va petrece nici o zi în închisoare, deoarece are probleme de sănătate.